Ansamblul folcloric de copii ”Danubius” al Centrului Cultural ”Jean Bart” Tulcea, coordonat de profesorul coregraf Cătălin Tănăsuică, a participat, în perioada 20-24 iunie a.c., la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor, Coruri și Orchestre ”Achilleion”.
A fost un eveniment al prieteniei, organizat de Municipalitatea Corfu, chiar pe insula cu același nume, în vechiul oraș, cu sprijinul Organizației Mediteraniene pentru Evenimente Cultural Sportive, la care au participat, pe lângă ansambluri folclorice locale, ansambluri invitate din România, Serbia, Austria, Bulgaria.
Delegația culturală tulceană a fost formată din 48 de persoane, dintre care 43 de dansatori, care au susținut un spectacol de 25 de minute, cuprinzând dansuri din zona Dobrogei: ”Păpușelele”, ”Gemparaua”, ”Cadâneasca”, dar și din zona Olteniei: ”Rustem”, ”Tocu”, ”Trei păzește”, ”Galaonul”.
Evenimentul a inclus și o paradă a portului popular, momente interactive între participanți, precum și spectacole foclorice în beneficiul publicului și al turiștilor, festivalul ”Achilleion”, fiind deja unul dintre festivalurile bine cunoscute organizate în Grecia în spiritul multiculturalității.