O nouă expoziție dedicată meșteșugarilor și artizanilor tulceni își așteaptă publicul în foaierul Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea, începând de miercuri, 5 aprilie. Este vorba de tradiționala expoziție organizată special înaintea Sărbătorii Floriilor, iar vizitatorii pot alege cadouri pentru cei dragi, expoziția fiind deschisă până sâmbătă, 8 aprilie a.c., inclusiv, conform programului instituției. Meșteșugarii își îmbie oaspeții cu produse de artizanat, bijuterii, împletituri textile, jucării confecționate manual, elemente de artă decorativă, de la pictural la colaj și la obiecte artizanale prelucrate în lemn.
Bogdan Pascal